Pentru ăia ca mine care zic că o să facă chestii dar le lasă baltă, uite cum ne fentăm singuri dar noroc că am dezvoltat METODA

La finalul lunii aprilie am citit pe net că ăștia de la Vice caută oameni să le scrie articole. Mie îmi place să scriu, așa că m-am gândit că mi-ar plăcea să scriu la Vice, drept pentru care am încercat să văd dacă treaba asta ar putea fi fezabilă.
Treaba era fezabilă și presupunea să scriu ceva, urmând ca acel ceva să fie trimis și respectiv publicat dacă se dovedea material potrivit. Reiau, a scrie pentru Vice presupune a scrie. Nu e cel mai flamboiant sau ambițios obiectiv în momentul în care aplici exact pentru asta. E de presupus că asta ți-ar fi intenția.
Asta am crezut și eu până în momentul în care tot ce mai rămăsese de făcut era să scriu. Nu știu creierul altora cum funcționează, dar al meu bâzâie aiurea chestii până când decid că îmi doresc ceva care presupune o oarecare miză reală sau imaginată și un oarecare risc real sau imaginat, moment în care o ia ca pe o provocare să mă împiedice să duc la bun sfârșit ce mi-am propus. Ca simplu observator, nu știu cum să justific această atitudine sabotoare.
Probabil nu mă place și a dezvoltat un plan elaborat să îmi demonstreze că sunt o persoană nasoală, ca răzbunare pentru toți anii în care nu i-am oferit material de calitate, drept pentru care a trebuit să rumege constant tot felul de prostii.
Revenind, mai jos am detaliat procesul prin care mulți trec când vor să facă o treabă, ca să fie clar de ce nu e așa simplu să faci treaba când zici că o faci.

  • 1. Dacă iese prost treaba?
    Etapa în care vei genera un milion de scenarii alternative celui realist, majoritatea exagerate și improbabile, pentru că îți imaginezi o miză gigantică și te temi că nu va ieși cum ți-ai dori. Vei gândi în termeni de tipul totul sau nimic, alb sau negru.
    Pus simplist, ori sunt varză, ori sunt Steinbeck/ Ce sens are să alerg 3 kilometri dacă, undeva în lumea asta, cineva tocmai a alergat 20?
    Și mai ales, cum rămâne cu tristetețea iminentă dacă mi se va confirma că nu am talent la scris, cum rămâne cu toate cărțile pe care oricum nu le scrisesem sau cariera jurnalistică care ar continua să nu existe?
    Nu e plăcut, dar singura soluție este să te faci frate cu avalanșa de chestii motivaționale care spun că trebuie să încerci indiferent de rezultat și contează procesul și oricum doar îndrăzneții îndrăznesc și doar pierzătorii pierd. Dacă ai ceva ani de scrollat facebook, tumblr, instagram la activ, ar trebui să ai destulă recuzită ca să treci puntea.
  • 2. Ok, nu contează dacă iese sau nu prost, dar CHIAR îmi doresc CU ADEVĂRAT treaba?
    Așadar, ai făcut pace cu faptul că s-ar putea să nu iasă cum ai vrea. Doar o curiozitate mică – de ce vrei cu adevărat să faci treaba?
    Dintr-o dată, în loc să faci treaba, te vei preocupa de calitatea ta umană, de esența ta, de motivațiile tale. Creierul tău se distrează enorm făcând pe deșteptul cu tine, iar tu vei deveni un aspirator de teorii filosofice despre sensul vieții și al fericirii.
    “Oare îmi doresc treaba din motivele potrivite? De ce vreau cu adevărat să scriu, de plăcere, sau pentru atenție? Oare chiar merită să faci ceva pentru popularitate? Ce fel de scriitor aș fi dacă aș scrie pentru atenție? Am așteptări nerealiste și asta îmi va provoca doar tristețe, mai bine nu fac chestia. Da, trebuie să lupți pentru succes, dar cu cât alergi mai mult după fericire, cu atât ea fuge de tine.
    Nu mai bine te-ai opri să miroși trandafirul decât să faci treaba?”
    Ce-i drept, unde ai ajunge dacă ai face chestii pe care ți le dorești doar vag-moderat? Da, s-ar pune că faci chestii, dar fă prea multe chestii și te vei trezi peste ani că le-ai făcut în loc să te gândești doar să le faci. Nu știu ce să zic despre asta.
    Sunt șanse mari să ajungi într-un punct în care ești aproape liniștit cu tine că ai decis să o lași baltă. Nici nu mai știi exact cum ajunsesei la concluzia să încerci, bine că te-ai oprit la timp pentru că motivația era greșită și ar fi ieșit haos oricum.
    Salvarea ta acum este să-ți fie restricționat accesul la chestie.
    Dacă din motive ce țin de terți dispare bomboana care tocmai ți se flutura prin față și nu te întindeai să o iei, îți vei da seama în momentul ăla că, desigur, nici un obstacol nu e destul de mare când îți dorești ceva și niciodată nu ți-ai dorit ceva atât de mult și firește destinul tău e să lupți pentru bomboană. O să alergi după ea ca și cum ar fi Sfântul Graal al bomboanelor. Nu îți garantează nimeni că de fapt nu e o bomboană nasoală, din aia mentolată care se vinde vrac și o să fii super dezamagit. Dar mai bine dezamăgit decât obsedat. Oricum, o să fii atât de motivat încât îți vei recăpăta accesul la chestie chiar și dublând sau triplând efortul pe care îl refuzai inițial.
    Dacă nu îți interzice nimeni să faci chestia, înconjoară-te de oameni cărora nu le pasă dacă o faci și pe care îi sictirești repede cu diareea verbală despre cum nu poți tu să faci treaba. O să îți spună că nu te obligă nimeni s-o faci așa că poți oricând să o lași baltă. Astfel, treaba redevine opțiune și nu  obligație și e de un milion de ori mai atractivă. Cine ar vrea să fie obligat să facă chestii? Faptul că ai libertatea de a nu face chestia te va motiva destul de tare.
    Sfat : Poți folosi acest moment pentru a fi recunscător că nu te obligă nimeni să faci lucruri pentru binele tău.
    (Pentru cine nu a spart codul, bomboana menționată în dialog e o metaforă, o alegorie, dacă vreți, la articolul pentru Vice)
  • 3. Bine, voi face treaba, dar e corect față de restul treburilor să o fac o prioritate?

Acum, când nu a mai rămas nimic de făcut decât chestia, vei fi fericit să observi cum brusc toate lucrurile pe care le amânai din lipsă de chef sau timp îți vor capta atenția, și tu vei deveni aceasță persoană hiper-grijulie care își ia viața în propriile mâini și rezolvă ceea ce e este de rezolvat cu o atenție deosebită pentru detalii. Analizele periodice, impozitul la casă, curat în inbox că nu se mai poate. Poate chiar ți-ar sta bine cu câteva kilograme în minus așa că începi să mergi cu religiozitate la sală.
Evident, vei face și chestia, dar nu înainte să îți pui viața în ordine și să fii un adult responsabil.

  • 4. Nu meriți să faci treaba pentru că te-ai coit atât să faci treaba.
    Neavând un termen limită propriu-zis pentru a face chestia, îți revine sarcina să o amâni până în punctul în care ți se va parea bizar să o mai faci, moment în care vei deveni un judecător foarte dur ale propriilor slăbiciuni. Interesul pentru chestie scade, tristetețea și dezamăgirea față de propria persoană crește. Sigur, încă poți face chestia, dar ești atât de trist că nu ai facut-o până acum încât efectiv simți nevoia să îți acorzi niște timp să te simți prost cu tine.
    Metacogniția e un judecător dur. După ce că pierzi joburi pentru că nu aplici, distracție pentru că stai în casă, numere de telefon pentru că nu le ceri, dintr-o dată trebuie să suporți și vocea care contorizează toate posibilele lucururi bune pe care nu le vei avea, desigur din vina ta.
    E aproape imposibil să își mai vină să mai faci vreo chestie în condițiile în care te uiți în oglindă și nu își place ce vezi. Mai degrabă petreci niște timp tu cu tine, faci pace cu proprii demoni și abia apoi te mai apuci de chestii. Cel mai onest. Bine că era doar o chestie nesemnificativă și nu una care chiar conta pentru tine.
    Dacă ai ajuns în punctul în care te-ai autoconvins că nici măcar nu vroiai așa mult treaba, sunt șanse destul de mari să o lași baltă, ceea ce e distractiv, pentru că nu ai fi ajuns niciodată aici dacă nu ți-ai fi dorit destul de mult treaba (vezi punctul 1).
  • Pare util și isteț să te gândești la chestii înainte să le faci, dar e o capcană, pentru că gânditul la chestii e ca trișatul la dietă. Nimeni nu s-a îngrășat de la o vafă, îți zici. Începe promițător, cântărești puțin lucrurile ca să te asiguri că e totul în regulă. Nu e bine să te grăbești ca fata mare la măritat. Înainte să-ți dai seama, te afunzi într-un vortex de idei cretine din care te chinui să ieși, în loc să faci treaba.
    Asadar, am patentat o metodă care propune să descurajeze gânditul prostesc și să încurajeze făcutul, denumită metoda Steve Irwin. Utilizată cu responsabilitate, va da rezultate optime. Ea a luat naștere în momentul în care am văzut pe internet zilele trecute o poză în care acum defunctul Steve Irwin își plasa bebelușul în gura unui aligator.
    “Interesant”, mi-am spus, abia contenindu-mi invidia.” Privește ce e dispus să riște acest PR curajos al aligatorilor. Trebuie că vocea din capul lui nu-i spune prea multe chestii.”

Metoda se aplică ușor, parcurgând următorii pași:

Notăm cu X chestia pe care dorim să o întreprindem și îi analizăm potențialul de câștig, respectiv de pierdere, folosindu-ne de axele de mai jos, unde :

Y = cel mai infim câștig potențial de pe planetă;
Z = cea mai sinistru de imbecilă pierdere masivă complet nejustificată;

Untitled
Dacă X, îndeplinește următoarele două condiții simultan, faceți chestia.
a) X > Y
b) X < Z
Completare: Succesul metodei crește exponențial cu cât X se află la o distanță cât mai mare de Z, întrucât metoda nu a fost concepută pentru chestiile care generează griji justificate și raționale, ele nefiind în aria mea de expertiză.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s