Un băiat de la Radio Erevan pretinde că aș fi foarte proastă

Când faci artă, cu cât ai mai mulți fani, cu atât pierzi mai mulți fani.

Există o categorie anostă de potențiali fani care o să se uite la cat de mulți fani ai deja și în funcție de asta o să decidă dacă să te placă sau nu. Se vede din elicopter că oricum nu sunt fanii pe care ți-i dorești. Ca potențial fan, nu poți declara public că îți place ceva care deja e foarte popular. E jenant. Fie te-ai trezit prea târziu, fie nu ești rafinat. Nu poți să câștigi.

Ca artist, dacă ai foarte mulți fani, se vor spune nasoale despre ce faci fără să se știe exact ce faci.
Desigur, dacă ai deja destul de mulți fani, haterii chiar nu mai contează, dimpotrivă, sunt un segment demografic util, ca sarea în bucate. Pentru că ei o dau tare, ei dau culoare. Să zicem că ești Metallica și deții deja 10% din banii planetei. Unii te plac pentru că ești Metallica, alții nu te plac pentru că ești Metallica, și mai sunt și ăia care ascultă albumele, dar totuși, să nu ne pierdem cu firea acum.
Cred că sunt în asentimentul tuturor când spun că ar fi bine să trec la subiect, așa că îi voi ura pe această cale la mulți ani lui Eminescu, pentru că a fost ziua lui zilele trecute sau ceva. Nu știam, dar am vazut pe Facebook.
Eminescu e meta. Când eram mai mică nu-mi plăcea Eminescu. A se înțelege – prin nu-mi plăcea Eminescu, vreau să spun că nu-mi plăceau cele patru poezii pe care le știam de la școală pentru că oricum nu citisem niciodată nimic altceva.
Treaba cu Eminescu e magistrală. Dacă iei un volum de poezii, vei vedea că Scrisoarea 1 e chiar pe lângă Somnoroase păsărele. De la zero la plus infinit într-o clipită. E greu să ții pasul, e o provocare, ca un antrenament cardio cu intervale. Multidimensional. Meta. Ca Eminescu.

Cred că pentru adevărații lui fani, Eminescu e un fel de Oltchim. Unele meciuri ale echipei Oltchim sunt ca Somnoroase păsărele și ca aia cu plopii. Poți ajunge să te enervezi foarte rău când vezi că toată lumea comentează despre cât de prost joacă. Te consumă psihic cum o echipă bună trece ca o echipă proastă chiar sub ochii tăi.
Dar Eminescu era zen pentru că intuise ce urma și a prezis acum o sută și ceva de ani că se vor trezi mulți să facă niște glume seci și comentarii fără haz despre el, invocând niște chestii plictisitoare, chiar de ziua lui. Eminescu a știut prețul faimei și că uneori îl plătești în ziua aniversării. Un fel de Nostradamus.

Au circulat informații halucinante pe internet, de natură să scoată la iveală agenda ascunsă a lui Eminescu și să distrugă imaginea impecabilă creată de profesorii de romană care susțin cu nerușinare că: ar fi fost prieten cu Caragiale?!, că nu s-ar fi atins de consumabile, respectiv că trupul unei femei îi trezea doar o stare interioară de bine, dar nu un bine necuviincios, ci un bine plin de evlavie și respect, cum simți atunci când vezi că cineva în autobuz cedează scaunul unei bătrâne.

Fals. SEX ȘI DROGURI OAMENI BUNI!  Dați-vă jos basmaua de pe față. NU PUTEȚI ACCEPTA AȘA CEVA.

Era cât pe ce! Tocmai când populația spălată pe creier de această șaradă pusă la cale de instituțiile publice și de cadrele didactice vroia să deschidă un volum și să citească niște Eminescu, liga justiției apare chiar la timp să oprească mascarada. Astfel, nimeni nu a mai citit Eminescu pentru că s-a aflat că îi plăceau țâțele și mai scria și despre ele.

Părerea mea e că Eminescu e 3D. Să poți să scrii despre mitologie și geneza universului fără să te crezi prea important ca să scrii și despre păsărele mi se pare absolut magistral. Prin poeziile lui, Eminescu împarte lecții importante despre viață, asumându-și rolul unui Kanye West mult mai citit: poți să fii deștept sau prost și să faci chestii deștepte sau proaste, oricum se va găsi cineva să te facă de căcat și să se ia de negul din bărbie. Așa că nu te stresa și fă ce ai chef să faci pentru că urâtorii te vor urî (dar iubitorii te vor iubi).

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.

Standard

Nu e despre religie

             Nu-mi place să recunosc dar mă enervează când cineva zice că nu e mișto ceva despre care eu cred că e mișto.

      Nici măcar dacă e vorba despre ceva foarte subiectiv cum ar fi dacă e mai frumoasă Claudia Schiffer sau Linda Evangelista sau care piesă are mai mult sentiment. E foarte greu să mă detașez de parerea mea pentru că eu am senzația că ce cred eu e foarte șmecher. Adică ce am vazut și am citit și am adunat de pe la alții și s-a format un fel de ddcnn39484hfjfopdpjefjf după care eu îmi trăiesc viața și imi aleg filmele și muzica și oamenii cu care stau, respectiv dacă să scuip sau nu pe stradă sau să mă deprim că metroul înspre Preciziei tocmai a plecat și vine peste 6 minute.

 Desigur se întâmplă adesea ca anumiți oameni să îmi atace părerile iar reacțiile mele variază de la față de poker până la o cringiuială internă până la înjuraturi. Câteodată îmi imaginez cum rezolv lucrurile mai violent dar simt ca nu am mare potențial în sensul ăsta.

În orice caz, lucrurile nu escaladează niciodată mai mult de atât pentru că, deși mă atac extrem de repede, nu îmi pasă suficient de tare că altcineva nu e de acord cu parerea mea încât să mă obosesc peste măsură. Dacă îmi pasă suficient de tare, îmi schimb parerea. Cum a fost atunci când cineva mi-a zis ca nu înseamnă că ești prost dacă asculți reggaeton. Sigur, pentru mulți poate părea o observație destul de banală, dar eu chiar credeam că ești prost dacă asculți reggaeton și am fost șocată. Nu.

Unde vreau sa ajung: faptul ca alte persoane mi-au atacat credințele mi-a creat, dupa caz, o stare proastă, de nesiguranță, de nervozitate, sau nu m-a afectat în niciun fel.

Practic, a trebui să stai la o coadă imensă în magazin și să bagi alimentele în pungă și să cauți portofelul și scoți cardul și să bagi pinul și să apeși verde și să rescrii pinul pentru că l-ai scris greșit și să apeși iar verde și să iei cardul și să cauți iar portofelul este o situație mult mai dramatică comparativ cu cea când se ia cineva de credințele tale, pentru că ești obligat să te supui și să faci un compromis. Chiar dacă tu crezi în simplitate și în economia de timp și crezi că ar trebui să fie o operațiune rapidă, ești obligat să pierzi mult timp și să execuți o mie de proceduri ca să cumperi niște mâncare. Practic, situația asta e mult mai stresantă comparativ cu cea când se ia cineva de credințele tale, pentru că ești obligat să te conformezi în ciuda credinței tale. Pentru un om normal. Pentru un om normal, când plăcerea de a crede sau de a face ceva este suficient de mare, gândul că poate să se bucure neîngrădit de acel ceva în continuare e incomparabil mai important decât faptul că cineva îi atacă credințele. Multă lume se îndoiește de inteligența mea atunci când mă rog să se întâmple chestii cum ar fi să primesc o mașină sau să apar pe coperta Sports Illustrated. Pentru mine e foarte șmecher că pot să o fac în continuare fără să mi se anuleze diploma de licență și ma bucur sunt lasată în pace să cred ca ar avea chiar un folos.

Mai mult, nici în situații de îngrădire sinistră a libertăților și credințelor individului, cel în cauză nu are pornirea de a ucide. Nici cel ce are credința că toată lumea trebuie să aibă aceeași credință ca el tot nu are chef să omoare când vede că nu-i așa.

Când e vorba de oameni normali.

Nu se aplică în cazul  Charlie Hebdo. Niște oameni au considerat că e mai important să omoare alți oameni decât să își vadă de treabă în continuare și să tragă o flegmă. Asta nu spune nimic despre religie, nici despre islamism, nici despre monodeism, creștinism, puterea credinței, nesiguranță. Spune ceva despre oamenii în cauză și anume cămașă de forță asap.

Se discută foarte mult despre libertatea presei. Ca și cum problema identificată în urma atacului ar fi că presa nu are libertate. Nici măcar ziarul Scânteia nu zguduie prin libertatea limitată a presei. Zguduie pentru că este un efect secundar și relativ neglijabil al aceluiași caz mai sus menționat, anume când cineva care ar trebui să fie în cămașă de forță face chestii.

Am citit multe articole despre ceea ce înseamnă credința adevărată și cum varietatea religiilor e importantă. De asemenea despre cum a fi de partea atacatorilor înseamnă a nu susține libertatea presei. Le-am gasit în timp ce scrolluiam cu mare interes după articole despre cum în februarie 2015 se va intra în clădiri pe baza testului de salivă și a unui scan super avansat care îți vede ADN-ul cu raze ultraviolete. Mă așteptam să se vorbească despre metode care să te împiedice să mă poți omorî dacă zic public ceva care nu-ți convine, pentru că astea sunt cât de cât controlabile, spre deosebire de sensibilitățile unora referitor la ce zic alții.

Pentru ca nu e în regulă să ai porniri din astea bizare, fie că e vorba de religie, mult mai notoriosul atac la rudele de gradul 1, sport sau orice altceva. Cu cât e pornirea mai tembelă, cu atât tratamentul să fie mai serios. O altă observație a capitanului evident, dar căpitanul evident a fost avansat la gradul de căpitan cu un motiv.

In Bowling for Columbine nu a fost vorba de niciun atac la credință, aviz pentru cei care fac speculații despre cât de ofensiv poți să fii în funcție de ierarhia sacralității. Nu e vorba despre Mohamed. Ar putea sa fie vorba despre un tirbușon dublu cu aripioare. Desigur dacă i-ar fi omorât pentru că au denigrat importanța tirbușonului dublu cu aripioare ar fi fost mai puțin controversat și nu s-ar fi trezit atâția să toarne toate chestiile legate de religie pe care le aveau pe țeavă de mult timp dar nu le puteau exploata pentru că de obicei strică cheful. Ar fi fost mai puțin controversat poate. Dar la fel de grav.

Așa că eu nu sunt alături de presă, sunt alături de toți oamenii care au avut ghinionul să fie găsiți de unii care încă nu ajunseseră în cămașă de forță.

Standard